Aparitia fierului pe Pamant a avut loc in jurul mileniului IV inaintea erei noastre sub forma unor meteoriti cazuti din spatiu. Acestor fragmente de stele omul atribuie o valoare magico-simbolica si din acestea realizeaza obiecte ornamentale si purtatoare de noroc. Siderurgia, inteleasa ca si capacitate de extragere a fierului din minerale si supunerea lui la diferite procese de lucru pana la obtinerea unor lucruri facute manual, a inceput in anul 2000 inaintea erei noastre cand popoarele din Caucazul Meridional o utilizau pentru a fabrica arme.
Pe vremuri, era un maistru fierar a carui viata a fost salvata de Iulius Caesar. Drept rasplata pentrul generalul roman maistrul i-a confectionat o spada invincibila utilizand ca materie prima un bloc de siderite, cazut din cer. Meteoritul, cazut pe un ghetar, a fost trecut prin foc, batut incontinuu trei zile si trei nopti si apoi scufundat in sange de leu. Tehnologia fierului s-a dezvoltat dinspre Orient( Mesopotamia, Egipt, Persia, China) catre Occident ( Grecia, Italia, Peninsula Iberica) si mai tarziu in Europa de Nord (Marea Galiei, Insulele britanice), implicand de la asa-zisa Epoca Fierului(anul I inaintea erei noastre) cele mai dezvoltate orase din lumea antica.
Prelucrarea fierului, ramasa aproape neschimbata pana la Revolutia Industriala din 1700, consta in incalzirea intr-un cuptor cu ventilatie naturala, mineralele de fier (limonite, hematite, siderite, magnetite ) impreuna cu straturi de carbune de lemn pana la separarea de zgura a unei mase spongioase. Aceasta, batuta de mai multe ori de unde si numele fier batut scoate o anumita zgura nemetalica pana devine compacta si maleabila. Incepand cu secolul VIII inaintea erei noastre odata cu descoperirea asa-zisei caliri adica racirea rapida a metalului incins in apa, s-a reusit sa se faca un produs mai dur si rezistent.
Dupa o perioada lunga de timp, urmata de caderea imperiului roman(timp in care s-a folosit foarte mult bronzul), siderurgia a prins viata in lumea medievala, timp in care a cucerit un spatiu din ce in ce mai important, determinand cresterea valorii fierului in raport cu alte metale.
Din secolul XII pana in secolul XVIII productia atrizanala de obiecte din fier constituie una dintre referintele fundamentale ale culturii materialelor, ale civilizatiilor ocidentale. Metalul revolutionar, de la utilizarea pur militara din epoca Greco-romana, a inceput sa fie folosit si pentru uz civil devenind in scurt timp materialul primar pentru producerea de instrumente, agricole si artizanale. Acestea, prima data simple s-au perfectionat cu trecerea timpului, in epoca renascentista, mesterii fierari fiind capabili sa realizeze opere de un mare prestigiu.
Italia si Spania au exercitat, intre anii 300 si 500 o suprematie in raport cu restul continentului; fierul avea un statut aparte si mai marii vremurilor respective puneau accentul pe obiectele care aveau forma si calitatea desavarsita. In secolele urmatoare, intaietatea le revine francezilor si nemtilor, care au pus accent pe langa calitate, si pe rafinamentul produselor din fier. Franta, in mod particular domina activitatea siderurgica in secolele XVII si XVIII, atat pentru productia de materie prima cat si pentru produsele finite. Prelucrarea fierului a inceput sa capete o mare importanta in anul 1650 cand Luigi XIV proclama oficial arta de a prelucra fierul ca a patra dupa pictura, sculptura si muzica.
In cursul anului 1700 noile progrese stiintifice s-au aplicat si in campul extragerilor, productiei si prelucrarii fierului; cu ajutorul chimiei, mai apoi, sa ajuns la o intelegere mai buna a structurii fierului si ale principalelor sale aliaje cu carbunele: otelul si fierul forjat. Noile perspective oferite de progresul tehnologic au furnizat bazele pentru nasterea proceselor industriale pentru producerea fierului si fierului forjat contribuind de asemenea la marirea cantitatii produse si a controlarii calitatii materialelor in functie de exigentele specifice.